Home » Istorie » În Antichitate, Marea Mediterană era casa pentru două specii de balenă atlantice

În Antichitate, Marea Mediterană era casa pentru două specii de balenă atlantice

În Antichitate, Marea Mediterană era casa pentru două specii de balenă atlantice
Publicat: 15.07.2018
Acum două milenii, Marea Mediterană era casă pentru două specii de balenă care mai există acum în Oceanele Atlantic şi Pacific, conform unei noi analize genetice realizate de cercetătorii de la Universitatea din New York asupra oaselor de balenă.

Arheologii au aflat că este vorba de speciile Eubalaena glacialis (balena nordică) şi de la Eschrichtius robustus (balena cenuşie), potrivit Phys.

După secole de vânat excesiv, balena nordică se mai găseşte în grupuri restrânse şi ameninţate în apropierea coastei Americii de Nord, iar balena cenuşie a dispărut complet din Atlantic, găsindu-se numai în nordul Pacificului.

„Aceste noi metode moleculare deschid noi căi în înţelegerea ecosistemelor din trecut. Balenele sunt deseori neglijate în studiile arheologice, pentru că oasele lor sunt deseori prea fragmentate pentru a fi identificabile cu ajutorul formei lor. Studiul nostru arată că aceste două specii au făcut parte din ecosistemul marin mediteranean şi probabil au folosit bazinul pentru creşterea puilor”, a precizat Camilla Speller, coautoarea studiului. „Descoperirile contribuie la problema dacă, alături de industria de pescuit dezvoltată de romani, aceştia aveau şi îndeletnicirea de a vâna balene sau dacă oasele rămase pe uscat sunt dovezi ale folosirii balenelor eşuate la mal de-a lungul coastei”, se întreabă Camilla Speller.

Ambele specii sunt migratoare, iar prezenţa lor la est de Gibraltar este un indiciu semnificativ că acestea au intrat în Marea Mediterană pentru a naşte.

Regiunea Gibraltarului era centrul industriei de pescuit pe vremea romanilor, cu produse exportate în întregul Imperiu Roman. Ruinele a sute de fabrici cu rezervoare mari de sărare pot fi văzute şi astăzi în regiune.

„Romanii nu aveau tehnologia necesară pentru a captura balenele mari, dar speciile mai mici şi puii lor s-ar fi apropiat mai mult de ţărm, făcându-le ţinte tentante pentru pescari”, a precizat Ana Rodrigues, autoarea principală a studiului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

S-a descoperit un aspect esenţial care a dus la prăbuşirea Imperiului Roman. ”Este adevăratul vinovat în îmbolnăvirea multor romani”

Zenobia: regina care a sfidat Imperiul Roman

Descoperirea care dă peste cap teoria destrămării Imperiului Roman

Cuplul celebru de la Pompeii, rămas îmbrăţişat în urma erupţiei vulcanice, erau doi homosexuali

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”